‘‘Învățarea seninătății’’ printre ‘‘Stările sufletești’’ cu Christophe Andre

christopheandrecom  ‘‘Orice om este discipolul unui cuvânt profund’’ (Victor Hugo), astfel că o parte din cuvintele acestei cărți valoroase pot fi folosite de cititor ca mantre constructive împotriva cuvintelor distructive, adânc sădite în mintea noastră, atât de adânc, încât ele devin ca un jurământ uitat, noi devenind fideli unui astfel de jurământ uitat (Pessoa), afirmat de atâtea ori că devine un automatism inconștient precum: ’’este o catastrofă’’, ’’ești un om de nimic’’, ’’nu o meriți’’ etc. (pp. 471, 440, 470).

 ‚‚Să privești totul cu mintea netulburată’’ (Lucrețiu), cam așa ar putea suna țelul cărții. Însă învățarea seninătății are nevoie de o minte care să funcționeze mai bine (Matthieu Richard), efortul autorului cărții fiind de a ajuta mintea să funcționeze mai bine. (p. 430)

 În patru stadii fără sfârșit, Christophe Andre parcurge lungul drum către seninătate. Prima etapă cuprinde ‚‚existențele’’ stărilor sufletești. Emoțiile asociate unor gânduri de multe ori inconștiente intră în constituția stărilor sufletești durabile și influente. Dacă nu avem apă caldă într-o zi pentru că s-a stricat boilerul, suferim, dar pentru că sute de zile am avut apă caldă, nu ne-am bucurat (p. 55). Situațiile favorabile produc mai puține stări sufletești pozitive, decât produc evenimentele nefavorabile stări negative (pp 54-55). O viață bună, echilibrată este cea în care proporția este: la două stări sufletești pozitive se petrece una negativă (p. 342):

 Echilibru interior=2 SSP/1 SSN.

 Dacă există multe stări sufletești negative și puține pozitive apar suferințele psihologice precum anxietățile sau depresiile. Numeroase stări sufletești pozitive și negative apar în cazul tensiunilor sau stresului. Aplicând în cazul banilor, ei țin departe stresul cauzat de lipsurile materiale, dar nu țin neapărat departe anxietatea sau grijile de diverse feluri. (pp. 63-64)psychologies-ro

 Ruminațiile sunt cele care cresc stările negative prin întoarcerea pe toate fațetele a întâmplărilor neplăcute, a problemelor supărătoare fără a reflecta și a căuta soluții. Disforia este un posibil punct terminus al ruminațiilor, adică o stare insuportabilă formată din multiple trăiri dureroase. (pp. 63-64)

 Cunoașterea de sine încearcă să-și creeze drum printre existențele stărilor sufletești cu ajutorul introspecției. Introspecția ca observare de sine se poate concretiza prin jurnal ca instrument terapeutic. Jurnalul ne poate arăta într-un mod dezamăgitor, dar astfel nu trebuie să fugim de noi sau să ne depreciem. Lăsând cuvintele să vină pe foaie, cuvintele ne dau din puterea lor străveche (Eckhart), ele ne învață a face o binefacere din toate lucrurile, din tot ce este, inclusiv din suferință (Eckhart). (pp. 118-119)

 Etapa a II-a este cea a ‚‚suferințelor’’, prin dezvăluirea unei multitudini de stări sufletești ce ne provoacă suferință, legate de emoțiile primare: neliniști, griji, angoase (de frică), resentimente, ostilitate, invidie, dispreț (de mânie), îmbufnare, amărăciune, oboseala de tristețe, ca la Mallarme – ‚‚carnea e tristă, vai! Și am citit toate cărțile’’ (p. 215). Tristețile pot duce la depresie, dar și la o posibilă înțelepciune. Și mai departe, disperările provocate de luciditatea ce spulberă orice iluzie a vieții, de neputința de a acționa, din durerea morală, pot duce la sinucidere. (p. 261)

 Împotriva tuturor acestora, cuvintele, mantrele: absurdul poate fi acceptat, să îndrăznim fericirea, să fim convinși de trecerea a toate, să avem credință, să frecventăm umorul, să împiedicăm ruminația, să acceptăm imperfecțiunea, să acționăm, să ne bucurăm căci altfel este prea trist totul, să privim altfel lumea, să iertăm, să exprimăm ceea ce nu merge bine, să nu detestăm pe nimeni, să luăm lumea așa cum este, să admitem adversitatea și că nu e mereu periculoasă, să privim spaimele în față, să renunțăm în a controla tot, să credem că multe lucruri incerte se rezolvă de la sine…

 În fața tristeților căutăm echilibrele și trecem în al treilea stadiu către seninătate. Echilibre fragile se obțin prin medicamente precum prozac ori prin substanțe stimulatoare precum energizantele. Însă psihiatrul francez recomandă o energie calmă prin exerciții moderate și acțiuni echilibrate, nu prin substanțe excitante care sporesc și tensiunea. (p. 319)

 E=2 SSP/1 SSN poate fi dobândit prin reglarea stărilor sufletești, nu prin evitarea unor stări sau represiunea lor. Însă există și modalități înșelătoare de a le regla, una dintre ele, prin nenumărate forme amăgitoare, este maladia materialistă. Ea este un mod de viață ce orientează spre satisfacțiile și plăcerile materiale procurate prin hrana diversificată, cumpărăturile compulsive, fragmentarea atenției prin zapping, etc. Pe baza studiilor pe 12 000 de persoane s-a demonstrat că valorile și țelurile materialiste au dus la sporirea actelor sufletești negative, la o diminuare a fericirii și la o afectare a vieții private. (p. 378)

 ‚‚Facilitatea, rapiditatea, risipa, opulența blochează în noi experiențele de lentoare și de reflecție, chiar și dureroase: ele împiedică…capacitățile noastre de reflecție asupra noastră înșine și de reglare a stărilor noastre sufletești. Atunci se produce marea confuzie: stările noastre sufletești sunt dispersate, debusolate, superficiale, nesatisfăcute, dependente de toți negustorii de distracții din lumea înconjurătoare.’’ (p. 382)

 ‚‚Pseudolibertatea noastră materialistă este cea a animalelor aservite. Noi am devenit animale de crescătorie sau de grădină zoologică. Hrăniți, îmbuibați, îngrijiți, dar umblând triști în cuștile noastre, nevrozați. Și fragili din punct de vedere psihologic.’’. (p. 389).

 Christophe Andre îndeamnă la un materialism chibzuit ce nu împiedică înțelegerea și conștiința de sine, luptând cu prea multele lucruri de făcut și cu prea multa  muncă. Iar după atâta luptă să zâmbim puțin și să mâncăm dulciuri, dar să nu ne încredem în supraabundență, căci n-are de-a face cu creativitatea. (pp 394, 402)

 Luptele pentru echilibru preced trecerea la a patra etapă unde pot apărea trezirile, cea mai înaltă etapă, contribuind la luminarea etapelor precedente.

 ‚‚Această viață pe care o duci nu este decât o viață moartă’’ (Lucrețiu) (p. 413), o viață dusă întru neliniștile viitorului, în remanențele trecutului, în irosirea cu lucruri inutile, în judecata rigidă și sentențioasă, în ruminații și visări sterile. Deplina conștiință a lucrurilor poate lăsa să survină trezirile: ‚‚auzi toate zgomotele din stradă, simți toate picăturile de ploaie…timpul se scurge cu încetinitorul’’. (p. 418)

 Trezirea hominidului în fața morții este ca o origine a trezirilor ce survin uneori în viața noastră.

 Trezirea este o stare de receptivitate specială, inexplicabilă dar importantă, o intensitate a clipei prezente, o eliberare de banalul cotidian către o trăire plenară (pp. 421, 423). Muzica, deplina conștiință ajutată de exercițiile de meditație pot aduce trezirea.psychologies-com

 Andre face o pledoarie pentru exercițiile de meditație (pp. 431-433), la care subscriu: ea îmbogățește stările sufletești, stimulează concentrarea, schimbă atitudinea, aduce stări de bine, ne ajută să savurăm existența…să încercăm să verificăm acestea!

 ‚‚Nu am făcut nimic azi – Cum? Nu ați trăit? Nu numai că este ocupația fundamentală a Domniei Voastre, dar și cea mai ilustră’ ’(Montaigne) (p. 436). Prin meditație este viața ilustră.

 Să ne oprim, să reperăm pilotul automat, să nu dăm ascultare ordinilor inconștiente, să schimbăm ritmul spre lent, să fim continui, să provocăm noi decalajele, să frecventăm natura, să ne întrebăm dacă chiar dorim un anumit lucru, să ne luăm răgaz, să ne reconectăm la simțuri, să ne reculegem, să întâmpinăm adversitățile, să acceptăm momentele neplăcute, să trecem de la a face la a fi, să nu facem nimic uneori…iată atâtea alegeri pentru o viață în deplină conștiință. (pp. 438-448)youtube

 Prin deplina conștiință de sine ne putem accepta, ne putem chiar autocompătimi pentru a ne înțelege, pentru a-i înțelege pe ceilalți prin compătimire și blândețe, dezactivând dorința de dominare și deschizând posibilitatea fraternizării. (p. 475)

 Fericirile apar din conștiința de sine, din plenitudinea trăirii. Fericirile nu vin neapărat din a gândi pozitiv (gândire incompatibilă cu doliul sau cu suferințele intense ori cu negarea problemelor), însă poate apărea când strângem din dinți și zâmbim, când zâmbim și strângem din dinți, când zâmbim în tristețe, când zâmbim în suflet, când zâmbim pe jumătate. (pp. 491-494)

 Fericirea este valorizată, trăită mai intens înțelegând orizontul tragic al vieții, suferințele ei inevitabile. După bucurie tristețile noastre pot fi fertile, dar trăind succesiv tristeți, ele devin sterile. Putem fi fericiți în ciuda tragismului și suferințelor vieții. Așa sunt bucuriile sfâșietoare ale ultimelor dăți când vedem ultima dată un prieten sau un loc, ori o ultimă auzire a unei voci. (pp. 501-502, 503, 505)

 În urma studierii aptitudinilor noastre de a fi fericiți, fericirea noastră depinde 40% de noi, 10% de mediul material și 50% de genetică și trecut. ‚‚Fericirea este faptul de a o căuta’’ ( J. Renard), ‚‚a căuta bucuria prin decret al rațiunii’’ (Spinoza), sunt îndemnuri pentru cele 40 de procente. (pp. 511-512)

 Construirea fericirii stă în conștientizarea importanței lucrurilor, de exemplu, că deși sunt stresanți, copiii sunt izvor de fericire. Sau de conștientizarea ingredientelor fericirii (bucuriile de singurătate și de legătură, de acțiune și de distanțare, de agitație și de calm…) și proporția lor pentru fiecare. Ori să vedem ce este important: să râdem împreună, să vedem prietenii, să privim norii, pe lângă prioritățile cotidiene: cumpărături, menaj, etc. (pp.  513, 516-517). Să ne rugăm cu bucurie, să facem din fericire o bucurie personală, să ne molipsim anturajul cu ea, să ne bucurăm de amintirile plăcute, să acceptăm surprizele, să fim precum Montesquieu: ‚‚mă trezesc dimineața cu o bucurie secretă, văd lumea cu un fel de încântare. Tot restul zilei sunt bucuros’’ (p. 523). Însă pentru a căuta fericirea este nevoie de un mijloc, ce slujindu-se de realitatea noastră, să ne îndrume spre ea: înțelepciunea. Înțelepciunea este mereu proprie căci este dobândită printr-un parcurs personal. (pp. 526-527)

 Înțelepciunea este liniștea sufletească, este libertate interioară, este sentimentul unei unități voioase cu lumea (amor fati), este control, este vigilență, este gestionare a cunoștințelor pentru a înfrunta adversităților, este valorizare a contextului, este relativism al valorilor, este toleranță la incertitudine. Fiecare se poate apropia de înțelepciune degajându-se de interesele sale imediate, de opiniile luate ca adevăruri, de prejudecățile devenite evidențe universale. (pp. 528-530, 537)

 Prin înțelepciune ne ascultăm stările sufletești, ne simțim fragilitățile, tristețile, ea nu poate șterge suferințele și defectele, dar ne ajută să ne lăsăm mai puțin înșelați și mai puțin prădați de iluzii aducătoare de tristeți. Înțelepciunea se slujește de maxime ce sunt uneori platitudini precum: să nu te pripești cu răspunsul, să transformi orice confruntare într-o învățătură. (pp. 542-545)

 Înțelepciunea ne păstrează deschiși, ne face să înfruntăm propriile greșeli, ne pregătește să nu avem dreptate, să acceptăm complexitățile și incertitudinile (nu știu ce gândesc ei, dar acționez ca și cum m-ar iubi). Înțelepciunea este îndemn la simplitate, după ce am trecut prin profunzimea complexității (pp. 548-549), este umanism și vecină cu nebunia din om: ’’cine trăiește fără un dram de nebunie, nu este atât de înțelept pe cât crede’’(La Rochefoucauld) (p. 550).

 Diogene stă încremenit în fața unei statui cu mâna întinsă către ea. De ce face asta? ‚‚Ca să mă antrenez pentru un refuz. Nebun sau înțelept?’’ (Ibid.).

 Înțelepciunea este și se strecoară printre toate aceste cuvinte, printre cuvintele cărții lui Andre, cuvinte care ne pot deveni maeștri, pentru a ne trezi deodată cu mintea ca un cer albastru, ca un cer senin.

 Seninătatea este cucerită (p. 555), dar nu definitiv. Dar cerul albastru al minții, înseninându-ne măcar o dată, ne așteaptă mereu reîntoarcerea risipind norii.pxlshot-ro-grosseduard

surse photo:

imaginea reprezentativa – psihiatrul francez Christophe Andre (babelio.com)

christopheandre.com

psychologies.ro

psychologies.com

youtube.com

pxlshot.ro poza „trepte catre serenitate” realizata de GrossEduard

trimiterile la paginile cărții sunt după ediția din 2009

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s