Moartea astăzi – Basarab Nicolescu (editor)

Despre moarte și felurile de a muri ieri, azi și mâine

elefant  ‚‚Mori înainte a muri, pentru a nu muri atunci când trebuie să mori’’ (Silesius). Naciketas, un tânăr brahman îl întreabă pe zeul morții despre misterul morții, dar zeul preferă să nu răspundă la întrebare (Katha Upanishad I, 20). Zeul morții îl îmbie pe tânăr cu o viață lungă, femei fermecătoare, copii mulți, muzică, animale…, dar Naciketas răspunde că viața este prea scurtă pentru așa ceva. Și nu este viața prea scurtă pentru a profita de plăcerile ei, ci pentru purificarea de fleacurile ei. Tentația agreabilului cu mii de fețe este refuzată, pentru că nu oferă o compensație pentru lipsa spiritualului. Disprețuind meditația pentru că este incapabil să se oprească câteva momente, omul modern integrat iluzoriului, mânat de forțe pe care crede că le stăpânește, împrăștiat în acțiuni, vorbe, gânduri, refuzând divinitatea și rugăciunea, stând departe de sacrificiu pentru a aduna cât mai multe bunuri, trecând moartea sub tăcere, îi este frică de ea, pentru că nu știe care este realitatea vieții dincolo de agreabilul ei. Căutarea esenței, eliberarea, plenitudinea absolută n-au sens pentru el. Neantul este vraja ultimă. Însă cel care se eliberează de fleacurile vieții se socoate îmbogățit căci forța obținută prin renunțare, plăcerea dată de ea depășește o plăcere oarecare a vieții (Mircea Eliade). A nu muri rău (Ioan Hrisostomul), ci a muri înainte de moarte înseamnă renunțarea, eliberarea, sacrificiul, dăruirea meditației, rostirea numelui divin, identificarea cu el. (Jean Bies – Moarte și spiritualitate, pp. 112-121).

 Ternarului grecesc suflet (psyche), spirit (pneuma) și corp (soma), în care sufletul și spiritul au nemurire, îi corespunde în ternarul ebraic sufletul și corpul ce se confundă în baschar (carne), și spiritul (rouach), doar el fiind nemuritor. Dacă literelor le corespund cifre în limba sacră a literelor-numere, încifrate cuvintele cărnii (baschar) îi corespunde 43, iar spiritului (rouach) 34. Prin trecerea morții, carnea se preschimbă în spirit, 43 în 34 în scriitura divină, doar când trupul este transformat prin spirit în forma divină. Altfel lipsită de raportarea la divinitate, persoana dispare, fiind o moarte spirituală a omului. Sufletul moare o dată cu corpul, murind prin așa-numita moarte spirituală a lui, pentru că a refuzat nașterea întru spirit. Omul nenăscut întru spirit, fără dimensiunea transcendenței în existența sa, suferă zombificarea, fiind un mort viu care ignoră faptul că e mort spiritual  sau că moartea este iminentă. Moartea este un tabu, este negată în timpul nostru. (Alain Santacreu – Cu moartea în față, pp. 125-127).

 Chiar și la înmormântări oamenii se comportă ca și cum nimic nu s-a întâmplat fiind deranjați de plânsete sau de manifestarea suferinței. Începutul unui serial construit în jurul morții (Six Feet Under) sau unele înmormântări contemporane arată o negare superficială a morții și suprimarea posibilității de transformare interioară prin raportare la ea.

Muritul este exhibi-voyeurist prin intermediul media,  moartea accidentală, asociată cu requiemul de pe marginea șoselelor, moartea sublimă a ”eroilor” în scurt timp anonimi, moartea suspendată prin lupta contra îmbătrânirii sunt câteva apariții ale muririi din timpul nostru. Atâtea muriri repetate, arătate una după alta pe ecranele televizoarelor sau monitoarelor, încât moartea, chiar și când este a unui om important, nu mai aduce catharsisul. Eroul din tragedie se prăbușea la sfârșit purificându-l pe spectator de suferințe  și de temeri, însă moartea planetară, funeraliile transmise aproape pe tot globul ale lui Papa Ioan Paul II nu au provocat catharsisul privitorilor. Pentru că media înlocuiește această imagine o  cu o alta, cu a unui alt papă, urmând celui defunct. Eroul n-a murit, n-avem de ce să ne să ne facem probleme. Totul este la fel. Moartea este ceva absent pentru noi. (Rene Berger – Metamorfozele lui ‚‚a muri astăzi’’, pp. 103-111).   –  Cătălin Spătaru

 Probabil cea mai mare enigmă a lumii este despre ceea se întâmplă după moarte. Căutăm răspunsuri de mii de ani și totuși nu apar ca fiind suficiente.

 Moartea impune frică și neliniște, iar contactul cu aceasta ne stârnește groaza. Aceasta schimbă fericirea în durere și amărăciune, dar la rândul ei poate face unii oameni fericiți luându-le grijile și problemele. (www.gbv.ro/vestea-buna/raspunsuri-la-2×7-intrebari/11-ce-este-moartea)

 Întâlnirea cu moartea este inevitabilă, însă modul în care se desfășoară depinde de fiecare. Pentru unii  moartea reprezintă ajungerea în rai, iar pentru alții doar un somn.

 Toți suntem supuși durerii de a vedea cum o persoană pleacă în lumea de dincolo chiar în fața ochilor noștri. Niciodată nu am fost lămurită cu ceea ce se întâmplă dincolo de moarte, nu înțeleg, însă cu toate acestea nu îmi este frică. Mi-ar plăcea să cred că există ceva dincolo de moarte și că totuși există și altceva în afară de un somn.

 După moarte se spune că omul trebuie să suporte tot răul pe care l-a făcut altora și să sufere pentru greșelile făcute. Eu cred că după moarte exista reîncarnare și că într-o bună zi ne vom reîncarna în alți oameni fără ca noi să știm. Această carte m-a făcut să privesc moartea în mai multe feluri: „ca o propunere revoluționară permanentă” (p. 30), „ca o parte din viață” (p. 71), sau ca o „moarte subtilă” (p. 106).

 Cel mai interesant subiect pe care l-am citit a fost „Moartea în fenomenologia viselor – problema subiectivității și a nivelurilor de realitate” de Patrick Paul (p. 38). Cred în vise și în posibilitatea ca acestea să se realizeze. Au fost multe cazuri în care unele persoane și-au visat moartea sau au visat pe cineva drag care încerca să îi avertizeze că sunt în pericol. Cu toate acestea nimic nu este clar și continuăm să trăim în necunoscutul din care nu putem ieși, mereu va exista ceva care să ne inducă în eroare.loc-gov

 Pentru mine moartea nu este ceva rău, îmi doresc să fiu pregătită pentru aceasta și să nu-mi fie frică de ce se va întâmpla. Poate până la urmă moartea nu este un lucru chiar atât de rău, suntem făcuți să ne naștem și să murim, acesta este destinul nostru. – Anamaria Câmpeanu

   Dacă întreb un om ce este moartea o să îmi spună că “este sfârşitul vieţii”. Dacă întreb un creştin, o să-mi răspundă “somnul veşnic spre rai”. Dacă întreb această carte, ea îmi va oferi “mai multe perspective”.

 Mergi într-un cimitir şi ce simţi în jurul tău? Moarte. Moartea este un moment sau o stare?
Multe culturi percep moartea cumva.

r-BLACK-DEATH-large570.jpg

 Cultura egipteană avea o aşa numită “Carte a morţii” sau “Vrăji de chemare”, precum şi o colecţie de imnuri, vrăji şi instrucţiuni pentru a permite celui decedat să treacă prin diferitele obstacole spre viaţa de apoi.
În Orientul Mijlociu, moartea era văzută ca o desprindere a sufletului de trup, trupul fiind dus în “Turnul tăcerii”, iar sufletul ajungea să trăiască alături de zeii Ahura Mazda şi Amesha Spentas în Turnul Cântecului.
Budhiștii văd moartea ca un ciclu al vieţii, un ciclu viaţă-moarte infinit totul depinzând de karma.

 În cultura dacilor, moartea era văzută ca o sărbătoare, aceştia crezând că sufletul se duce să trăiască alături de zeul Zamolxes.

 Unele popoare aveau moduri diferite de înmormântare,  exemplu având pe cartaginezi, aceştia îşi consumau ruda decedată sau “Înmormântarea tibetană cerească”, în acest ritual trupul decedatului este ciopârțit în bucăţele mici, iar oasele sfărâmate, acestea fiind amestecate cu grăsime de iac şi orz, acest preparat fiind dat vulturilor.

  Articolul preferat din această minunată carte care încearcă să dezlege taina morţii din mai multe puncte de vedere este cel intitulat “Moartea. Moartea astăzi”. Autorul, Claude-Henri Rocquet îşi pune întrebări încercând să înţeleagă moartea, într-un moment al vieţii sale, mărturiseşte că a găsit raspunsul. Acesta este “Liturghia”. De ce? Păi, asociază acest fapt cu momentul când a fost într-o biserică din Burgundia, o biserică de rit bizantin. Aici a asistat la un ritual numit “Extrema-Ungere” (la ortodocși numit și maslu însoțit de ungere, existând superstiția populară că bolnavului i se decide soarta prin această ungere), “cu siguranţă nu avusesem niciodată atâta linişte interioară gândindu-mă la moarte.”. Aici a recunoscut-o pe sora Elisabeta, după ce i-a luat mâna într-ale sale, aceasta a zâmbit, “știu că am venit aici pentru a revedea acest zâmbet. Această împărtăşanie”. Mi-a plăcut faptul cum pentru el, Hristos este un sinonim pentru viaţă, iar neliniştea morţii pornită din Liturghie îi este alinată, “împărtăşită” de întâlnirea cu Sora Elisabeta (p.194). – Vlad Țepeș

surse foto:

imaginea reprezentativă: Escher – Ochiul  (nationalgaleries.org)

elefant.ro

satitour.com

life.org.uk

George H. Comegys – Visul artistului (loc.gov)

wikipedia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s