Vremea vremuiește, ceasul umblă și lovește, iar omul îmbătrânește

 

Să dăm cu Noica câteva Pagini despre sufletul românesc

Ceasul bate, umblă odată cu pașii oamenilor, cu gândurile lor, ceasul lovește în miez de noapte sfârșind ziua, începând alta, se rupe firul vieții când vine ceasul ori se naște alta. Ceasul bate orele, omul îmbătrânește, însă toate se petrec într-o vreme ca un întreg cuprinzător de trecătoare vieți. Precum heideggerianul lumea lumește, vremea sufletului românesc vremuiește, iar în vreme stă ecclesiasticul nimic nou sub soare, eternitatea ca neschimbare în care se pierd mereu bucuriile și suferințele, viețile și morțile oamenilor. A fost, este și va fi mereu la fel…

De-o fi așa, n-o fi așa, lucrurile au un rost, au o rânduială, un tâlc sau o noimă. Nu vom găsi adevărul despre sufletul românesc sau despre lumea lui, nici n-a vrut parcă a se găsi un adevăr despre el, de aceea a vorbit de tâlc sau de noimă ori de o fi, dar putem prinde câte ceva în bătăile ceasului, (cu)prinși în vremea ce vremuiește. Iar vremea sau vremurile sunt ale firii sau ale naturii în preajma căreia, în prelungirea căreia se află sufletul românesc. Nu spirit, ci suflet. Și de ce așa? Pentru că spiritul este împotriva naturii în cunoașterea ei, în căutarea adevărului. Dar sufletul românesc nu. Sufletul românesc este în prelungirea firii, în continuarea naturii. Și cum spiritul este începutul și baza unei filosofii mărețe precum cea germană, atunci întrebarea frământată de Noica este asupra posibilității unei filosofii românești, implicit asupra măreției ei.

Noica-la-Paltinis-Foto-c-Dinu-Lazar-8 - www.marturisitorii.ro
Noica la Păltiniș(foto Dinu Lazăr)

O fi (și o astfel de filosofie sau de măreție).

Noica se întoarce în istorie, în vremurile când sufletul românesc a căpătat expresie: Neagoe Basarab cu Învățăturile sale, Dimitrie Cantemir, mai aproape, Conta, Pârvan, Blaga…tot atâtea amintiri ale sufletului românesc.

Să nu lăsăm ceasul să bată în zadar, prin cuvintele scrise și citite, să nu batem apa în piuă și să-l urmăm pe Noica.

 Învățăturile lui Neagoe arată zădărnicia lumii, afirmând că Domnia sa se va risipi ca fumul, că toți vor ajunge la judecata lui Christos, înțelepciunea lumii fiind nebunie…până la moarte lucrarea în lume se face prin milă, iar în lume prin dragoste sufletul poate ajunge să vorbească cu îngerii, însă până la această dragoste se începe cu tăcerea…Aici vine filosoful și interpretează Învățăturile în legătură cu faptul că mai înainte de toate este tăcerea.carti-online.com

Tăcerea noastră și a lumii, tăcerea ce ne rupe de rătăcirile, de amăgirile, de înstrăinările din mințile noastre, de a fi târâți de cuvintele și de gândurile noastre. Tăcerea așternută peste lume, devenind surzi la mizeriile, la zvonurile lumii, muți pentru vorbele pe care lumea rostește prin noi. Tăcerea face oprire, afirmă Învățăturile. Oprire a amăgirii, a valului pe care ne poartă lumea, lucrurile. Ne oprim, ne înfrânăm, desființăm prin tăcere oprindu-ne, oprind lumea, oprind, respingând, desființând totul…O suspendare a lumii care seamănă cu cea a lui Descartes din Meditațiile sale, observă Noica, scoțând cu spiritul său încă ceva din odihna  sufletului românesc, din Învățăturile atribuite lui Neagoe Basarab.

Ceasul bate mai repede în blogosferă și nu-l vom mai urma pe filosof întru ce scoate la iveală din urcarea către dragostea cea vorbitoare cu îngerii. Ne vom grăbi în schimb pe subt vremi.

De la Conta și Pârvan până la Motru și Blaga, se arată o filosofie în consonanță cu țărănescul și cultura populară, având continuitatea dintre fire și spirit. Ondulațiunea universală a lui Conta, ritmica universală la Pârvan, personalitatea energetică legată de celelalte energii din natură la Motru sau matricea stilistică legată de om la Blaga adeveresc în filosofia românească  continuitatea fire/natură – spirit uman.  Vorbind Vasile Băncilă  despre  Blaga, numindu-l energie românească, menționează o intuiție a armoniei cosmice, o participare la cosmos, un cosmicism tipic sufletului românesc.

Dar această trăire în prelungirea naturii duce doar la o înțelepciune și Noica vede o fundătură pe linia filosofilor menționați. Spiritul trebuie să se rupă de natură, să fie excesiv pentru a crea o filosofie, așa cum s-a întâmplat în Occident. Dar Noica are și speranțe. Blaga poartă în filosofia sa și românescul și maniera occidentală de a face filosofie. Sau o filosofie de inspirație ortodoxă ca a lui Nae Ionescu, pe care o găsește construită ca în Occident. Fiindcă teologicul poate da sentimentul rupturii, dezastrului din care se poate naște o filosofie…

Situat în prelungirea naturii, sufletul românesc nu are sentimentul rupturii de ea, al devenirii și al dezastrului. Poate și pentru că natura a fost o apărare, un fundament în fața unei istorii, de multe ori un dezastru înfrumusețat postmortem, de naționalismul și de patriotismul miop, înșelător și ignorant. Trece și asta, crede și spune românul…

Trece și astatrece și asta…în bătaia ceasului, în lovitura lui neîncetată, orice trece…

Orice trece în vremuirea vremii, întru vremea care stă și-n care au trecut și trec toate, lovite de ceas, bătute de timp: cuvintele, tâlcurile, paginile, Noica, eu, tu, oamenii cu toate ale lor…

trece si asta

surse foto:

poza reprezentativă este proprie – Noica în Poiana Lupilor lângă Păltiniș

ultima poză modificată de mine, luată de pe  activenews.ro

celelalte poze: carti-online.com; marturisitorii.com; okazii.ro; pinterest.com;

princepsmultimedia.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s